ISLANDA- turul complet

aurora-boreala

Undeva in apropiere de Cercul polar, intre Marea Groenlandei si Atlanticul de Nord, pe o insula cladita din joaca focului si a apei, a vulcanilor si a gheizerelor, oamenii traiesc si astazi in buna vecinatate cu elfii si cu zanele cascadelor. Desi suna ca o poveste, cu putin noroc vom face cunostinta cu toate…intr-un magnific circuit cu un traseu UNIC ce se va petrece intr-o tara europeana marcata in orice atlas geografic: Islanda. Va invitam astfel intr-o calatorie ce va transcede barierele geografice, bucuria de a descoperi misterioasele locuri pitoresti ale Islandei fiind nepretuita !

Vizitam Ringul de Aur: Parcul National Thingvellir, Geysir (Marele Gheizer), Gullfoss, Ferma de tomate Fridheimar- Coasta de Sud: Lava center, Cascadele Skogarfoss-Seljalandsfoss, Plaja cu nisip negru Reynisfara din Vik-Coasta de Sud-Est: Canionul Fjadrargljufur, Parcul National Vatnajokull, Laguna glaciara Jokulsarlon, Hofn-Lacul Myvatn, Hverir, Akureyri, Nordul Islandei cu ferma de cai islandezi, Vestul: Craterul Grabrok, Deildartunguhver, Hraunfossar, Barnafoss, Borganes, Reykjavik-Reykjanes, Laguna Albastra…

 

Plecari din: Bucuresti Otopeni
Transferuri gratuite Interra din orasele:
• Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
• Iasi, Tg Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni
• Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti
• Sibiu, Rm Valcea, Pitesti

 

Date de plecare: 24.06 si  26.08.2019

____________________

tarif: 1680 euro / persoana

____________________

 

Servicii incluse:
• Ghid roman insotitor
• Zboruri Bucuresti => Keflavik (Reykjavik) => Bucuresti, Compania Lufthansa via Frankfurt
• Transport cu autocar pe circuit
Cazare 7 nopti cu mic dejun si Demipensiune la hoteluri de 3* astfel:
– 1 noapte cu mic dejun in Keflavik la Hotel B&B Keflavik 3* sau similar
– 1 noapte cu mic dejun in Geysir la Cottages Hotel H&Cottages Litli 3* sau similar
– 1 noapte cu Demipensiune in Skogafoss la Hotel Skogafoss 3*
– 1 noapte cu Demipensiune in Saudarkrokur la Hotel Mikligardur 3* sau similar
– 1 noapte cu Demipensiune in zona Akureyri la Hotel Natur 3* sau similar
– 1 noapte cu Demipensiune in Saudarkrokur la Hotel Mikligardur 3* sau similar
– 1 noapte cu mic dejun in Reykjavik la Hotel Arctic Comfort 3* sau similar
• Tur de oras Reykjavik cu ghid local
• Excursiile si vizitele din program
Mese incluse:
– 4 cine la hotel conform programului
– 2 gustari de pranz in zilele 2 si 6
– Pranz la pachet in ziua 4
Bonus Interra:
– Vizita la ferma de tomate Fridheimar
– Vizita la o ferma de cai islandezi
• Plimbare cu barca pe Laguna glaciara Jokulsarlon
• Bilet de acces la Perlan View deck in Reykjavik
• Bilet de intrare la Lava Center-cinema si expozitie

Nu sunt incluse:
• Taxele de aeroport si combustibil, 399 €/persoana (pot suferi modificari pana la emiterea biletelor)
• Biletele de intrare la obiectivele turistice care nu sunt mentionate in program, excursiile optionale
• Bacsis pentru soferi si ghizi locali, asigurarea medicala, asigurarea storno

 

 

Ziua 1 | Bucuresti–Reykjavik

Intalnire cu insotitorul de grup la ora 12:10 la Aeroportul Henri Coanda Otopeni, pentru imbarcare pe zborul Companiei Lufthansa LH1419 cu decolare la ora 14:10. Sosire la Frankfurt la ora 15:35. Escala in Frankfurt si decolare la ora 21:50 cu zborul LH868 catre Keflavik si sosire la ora 23:30 in Islanda. Transfer si cazare Hotel B&B Keflavik Airport 3* sau similar Keflavik.

Ziua 2 | Ringul de Aur: Parcul National Thingvellir–Geysir (Marele Gheizer)–Gullfoss

Bonus : vizita cu degustare de pranz la ferma de tomate Fridheimar.

Mic dejun. Astazi incepem turul initiatic al Islandei, o tara a contrastelor naturale, pe aceasta suprafata restransa gasindu-se atat ghetari cat si vulcani, gheizere si izvoare cu ape termale, fiind cunoscuta si ca „Tara Ghetii si a Focului”. Ziua debuteaza cu vizita la Parcul National Thingvellir–un loc unic in lume fiind inclus in patrimoniul UNESCO. Datorita unicitatii geologice reprezentata prin faptul ca se pot observa limitele placilor tectonice pe uscat insa si pentru ecosistemul deosebit din lacul ce ii poarta numele, zona a fost mult timp inchisa publicului si deschisa doar cercetatorilor. Astazi, insa, parcul este deschis tuturor celor ce vor sa se bucure de natura impresionanta insa si de istorie, dat fiind faptul ca prima adunare a Parlamentului Islandei (primul din lume !) a avut loc chiar aici. Continuam cu Gullfoss (Cascada de Aur) ce ne va fermeca prin caderea magica a apei incununata de curcubeele ce se formeaza in zilele insorite si la Marele Geysir–una dintre cele mai importante atractii naturale ale Islandei. Este cel mai vechi gheizer cunoscut si unul dintre cele mai impresionante exemple ale fenomenului. Originea cuvantului „gheizer” provine din numele acestui „geysir”, care in Limba Islandeza provine de la verbul „gjosa” ce inseamna „a erupe”. In perioadele de calm, Geysir se prezinta sub forma unui lac verde, cu un diametru de 18 m, iar in perioadele izbucnirilor, jetul de apa fierbinte este aruncat la inaltimi ce depasesc 48 m. Inedit pentru zona geografica in care ne aflam va oferim ca bonus vizita cu degustare de pranz la ferma de tomate Fridheimar,  o experienta horticola ce va fi insotita de o degustare de produse si o supa delicioasade rosii la pranz. Cazare in cottages Hotel Cottages Litli Geysir 3* sau similar Geysir. Detalii hotel

Ziua 3 | Coasta de Sud: Lava Center–Cascadele Skogarfoss, Seljalandsfoss–plaja cu nisip negru Reynisfara din Vik

Mic dejun. O prima vizita o vom face la Lava Center in Hvolsvollur–expozitie interactiva, de inalta tehnologie, care ilustreaza activitatea colosalelor si complexelor forte ale naturii care au dat forma Pamantului si au creat Islanda cu milioane de ani in urma. Vizita este completata cu accesul la noua platforma panoramica cu vedere la cei 5 vulcani inconjuratori. Continuam pe Coasta de Sud, cu opriri la frumoasele cascade Skogarfoss si Seljalandsfoss. Lasam in urma magicele caderi de apa si ne vom indrepta catre plajele cu nisip negru de origine vulcanica Reynisfara din Vik şi impresionantele formatiuni stancoase unde numeroase pasari arctice isi fac cuibul. Ne indreptam catre cazare admirand frumusetea incredibila a peisajelor din jur. Cina si cazare Hotel Skogafoss 3* sau similar. Detalii hotel

Ziua 4 | Coasta de Sud-Est: Canionul Fjadrargljufur–Parcul National Vatnajokull–Laguna glaciara Jokulsarlon–Hofn

Mic dejun. O zi plina in care ne vom deplasa spre Estul insulei. Pe drum vom admira magnificul Canion Fjadrargljufur si vom poposi la Skaftafell visitor center din Parcul National Vatnajokull–cel mai mare parc national din Islanda si al doilea ca marime din Europa-caracterizat prin diversitatea peisajului, biosferei si vestigiilor culturale, si unde se afla cel mai mare ghetar din Europa, Vatnajokull. La amiaza, ne vom opri sa admiram peisajul si sa servim pranzul la pachet. Experienta zilei va fi o plimbare cu barca pe Laguna Jokulsarlon–cea mai admirata minune naturala a Islandei, ale carei ape stravezii sunt invadate de iceberg-uri alb-albastrui, desprinse din grandiosul ghetar Vatnajökull. In acest peisaj s-au filmat pelicule ca, Die Another Day sau Tomb Raider. Continuam tarseul cu portul pescaresc Hofn, capitala Sud-estului Islandei iar pe seara vom ajunge la hotel. Cina si cazare Hotel Edda din Egilsstadir 3* (plecarea 24.06) Detalii hotel, respectiv Hotel Stadarborg 3* din Breiddalsvik  (plecarea 26.08) Detalii hotel sau similare.

Ziua 5 | Lacul Myvatn–Hverir-Akureyri

Mic dejun. Plecare catre Lacul Myvatn, iar daca vremea va permite vom face un stop la caldera Krafla cu vulcanul Leirhnujukur.  Astazi vom intalni peisajul unic al zonei geotermale Hverir, locul unde va veti simti conectati la puterea planetei cu un peisaj rosu-orange ca pe Marte !  Pe drum ne vom opri sa fotografiem locuri ca: formatiunile de lava Dimmuborgir, izvorul termal Namaskard, pseudo-craterele Skutustadagigur, cascada Godafoss, muntele Hverfell. Cina si cazare Hotel Natur 3* sau similar zona Akureyri. Detalii hotel

Ziua 6 | Nordul Islandei si bonus: vizita cu gustare de pranz la o ferma de cai islandezi

Mic dejun. Scurta vizita in Akueryri, capitala Nordului, vechi centru comercial si important port pescaresc. Continuam spre Sigluflordur, candva centrul pescuitului de hering din Islanda si  unde s-a amenajat muzeul maritim Era Herring Museum. Bonus: vizitam o ferma de cai islandezi, unde servim o gustare de pranz si avem un bun prilej de a interactiona, de a fotografia si de a afla mai multe despre acesti cai deosebiti. Cina si cazare la Hotel Mikligardur 3* in Saudarkrokur (plecarea 24.06 ) si Hotel Blanda 3* in Blondous (plecarea 26.08) sau similare.

Ziua 7 | Vestul Islandei: Craterul Grabrok-Deildartunguhver-Hraunfossar–Barnafoss–Borgarnes-Reykjavik

Mic dejun. Astazi vom explora Vestul Islandei si primul popas va fi pentru o mica drumetie pana in varful craterului Grabrok, de unde veti admira o superba panorama a zonei Borgarfjordur. Continuam cu Deildartunguhver-cel mai mare izvor termal din Europa si doua dintre cele mai spectaculoase cascade: Hraunfossar (cascada Lavei)-faimoasa ca si cadru natural pentru unele dintre cele mai frumoase fotografii din lume si Barnafos  (cascada Copiilor), loc despre care se spune ca aici si-au gasit sfarsitul doi copii care au cazut in apa in incercarea lor de a traversa un pod de piatra. O pasarela moderna pentru turisti asigura azi un loc de promenada minunat. La amiaza vom poposi in pitorescul orasel Borgarnes. Dupa-amaiza sosim in Reykjavik–cel mai mare oras si capitala Islandei, tur de oras in care putem admira: Catedrala Nationala, emblematica biserica Hallgrimskirkja, Primaria, cladirea Parlamentului, casa Hofdi, portul pesacaresc si vom urca in Perlan View, pentru superba panorama a Rejkjavik-ului si imprejurimilor sale. Cazare Hotel Arctic Comfort 3* sau similar in zona Reykjavik. Detalii hotel

Ziua 8 | Reykjavik– Reykjanes-Laguna Albastra

Mic dejun. Dimineata timp liber pentru vizite individuale in Reykjavik sau optional, puteti participa intr-o excursie ce va avea ca scop observarea balenelor. Dupa amiaza, aproximativ ora 15:00, ne imbarcam in autocar si vom vizita peninsula Reykjanes cu zona geotermala Krysuvik, farul Reykjanes si podul peste continente, Hafnir ! La final, la ora 19:30-20:00, optional, vom face un popas de cateva ore la Laguna Albastra–un loc unic in lume si cea mai mare atractie turistica a Islandei ! Frumusetea acestei ape te va uimi de la departare, avand o culoare albastra asemenea unei zile senine de vara. Apa albastra din laguna este cunoscuta pentru beneficiile ce le aduce trupului uman, aceasta apa fiind incalzita natural de activitatea vulcanilor. O baie in laguna este o activitate de pe urma careia va veti simti revigorati, efectele benefice ale apei geotermale fiind confirmate de-a lungul vremii de specialisti. Se spune ca baia si tratamentele cu namol din Laguna intineresc pielea barbatilor cu pana la 4 ani, pe cand pe a femeilor cu pana la 10 ani ! O ocazie unica, asa ca nu va uitati costumele de baie ! La ora 22:00, transfer la aeroport si imbarcare pe zborul Companiei Lufthansa LH869 cu destinatia Frankfurt.

Ziua 9 | Frankfurt–Bucuresti

Decolare la ora 00:25 si sosire in Frankfurt la 05:50. In escala, Tur de oras Frankfurt cu autocar si ghid local pe parcursul caruia vom putea admira si zgarie norii care au devenit o emblema a orasului, inaltandu-se maret in zona noua. Cele mai importante obiective pot fi vizitate insa in centrul istoric, un adevarat muzeu in aer liber al arhitecturii traditionale: cartierul Römerberg distrus in timpul bombardamentelor din 1944 si reconstruit dupa razboi pastrand arhitectura originala, biserica Sf. Paul–simbol al democratiei Germaniei. Timp liber pentru masa si transfer la aeroport. La ora 12:20 prezentare in aeroport pentru imbarcare pe zborul LH1420 cu destinatia Bucuresti cu decolare la ora 14:20, si sosire pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 17:35. Sfarsitul pachetului de servicii.

Nota: in caz de zapada/ploaie/ceata/vreme rea programul si traseul in Islanda se va adapta in consecinta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *